Sunt mulți oameni care își dau silința să își alcătuiască o imagine bună în ochii celor din jur, deși au fost crescuți într-un mediu nesănătos (din punct de vedere social) iar educația de bază a lipsit aproape întreaga lor viață.

Sunt oameni care se educă singuri, judecând doar după ce e bine și ce nu, prim prisma experienței de viață. Din păcate aceștia sunt foarte puțini. Din ceea ce am observat, atât prin comportamentul în viața de zi cu zi dar și prin prisma experienței de specialist în social media, societatea românească este dominată în acest moment de bădărani și parveniți: cei mai mulți dintre aceștia sunt absolvenți la “Școala Vieți” convinși fiind că “jmekeria conduce România”

Sunt ceea ce, în argou, oamenii numesc ”ghiolbani”, iar definiția lor a fost dată aici: Noua tipologie în societatea contemporană.

Cu astfel de personaje ciudate foarte mulți dintre noi s-au întâlnit cel putin o dată în viață. Unii sunt destul de usor de ignorat atunci când îi vezi pe stradă și ai o interacțiune minimă cu astfel de caractere. Însă ce poti face când un astfel de personaj îți este șef sau face parte din cercul tău de cunostințe? Tu, ești un om politicos și cu mult bun simț, bădăranul este FOF (friend of a friend) și nu îi poți atrage atenția fără să îți jignesti prietenul sau prietenii. Ce te faci când un astfel de comportament iese la iveală la consoartă, după ce ai petrecut o perioadă considerabilă de timp alături de un om pe care nici măcar nu îl bănuiai că ar fi capabil de așa ceva? Practic, opțiunile sunt limitate. Și atunci e musai să îl suporți pentru că nu îți rămâne altă alternativă. Sau poți alege să ai o interacțiune cât mai limitată și foarte scurtă în timp cu cei pe care deja îi cunoști. Menține mereu o atitudine profesionistă și distantă astfel încât să cunoasca foarte puține lucruri despre tine (dacă e posibil, nimic din viața ta privată). Abține-te de la orice întrebare pe care i-o poți adresa și limitează-te la chestiunile legate de serviciu: chiar dacă pare amabil, ghiolbanul vrea doar să aiba cât mai multe informații despre tine, astfel încât să știe cu ce îi poți fi de folos deși viceversa nu este valabilă.

Acestea sunt doar cateva din manifestarile imbecilului social. Alte manifestări pe care le-am întâlnit și nu le-am cuprins aici vi le aduc în atenție în episoadele următoare.