Sarcasm versus mojicie

Sarcasmul e un lucru inteligent și nu e accesibil tuturor. Până acum am întâlnit puțini oameni autentici care sa folosească ironia, acest umor fin.

„I speak sarcasm as a second language” – de câte ori ați auzit fraza asta de la oameni care pretind că sunt superiori celorlalți? Personal, am auzit-o foarte des, însă puține sunt cazurile când acest gen de ironie este nimerit. Iar cei care știu să se folosească de asta sunt foarte puțini.

sarcasm (lat.sarcasmus;gr.sarkasmos „râs amar”), gen de ironie necruțătoare, cu atât mai crudă, cu cât ea cade asupra unei persoane (ființe) care nu se poate nici apăra, nici răzbuna (definită lapidar: „ironie amară și insultătoare”). Când este autoironie, vizează și o stare tristă ori chiar fatal nefericită, pe care vorbitorul ține să și-o persifleze fără milă*

Dex Online, Definiție Sarcasm

Din păcate, ce văd eu tot mai des în România ultimilor ani, seamănă mai mult cu bullying-ul și hărțuirea, deși cei în cauză cred că printr-un astfel de comportament ar face de râs pe cei care îndraznesc să aibă opinii și credințe diferite de ale lor. Iar rezultatul este jenant: locul sarcasmului este luat de mojicie și de bădărănisme.

MOJICIE s. bădărănie, grosolănie, impolitețe, indelicatețe, mahalagism, mitocănie, mîrlănie, necuviință, nepolitețe, țărănie, vulgaritate, (pop.) mocorănie, mocofănism, (reg.) modorănie, (înv.) grosime, rîtănie, (rar fig.) necioplire. (~ lui mi-a displăcut.)

Dex Online, Definiție Mojicie

Ca jurnalist, am fost pusă deseori în circumstanțe ciudate. Este domeniul prolific pentru sarcasm dar și pentru bădărănii de mare clasă. Totuși, niciodată ca până acum nu am văzut atât de multe mojicii… Nu sunt vreo mironosiță și nici vreo fetiță de pension ca să-mi dau ochii peste cap când vreo pluă zboară din gura cuiva fix în mijlocul unei discuții aprinse, dar parcă e prea de tot!

BĂDĂRAN adj., s. grosolan, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.)

Dex Online, Definiție Bădăran

Oriunde mergi în România și oricât de civilizat ai vrea să fii, găsești mereu pe cineva care să fie mojic, explicându-ți cum că ăsta este un mod de normalitate a societății democratice, unde libertatea de exprimare e la loc de cinste. Am întrebat de multe ori persoanele astea despre cum rămâne cu politețea într-o societate civilizată. Nu prea știau să răspundă.

Niciunde în lume nu poţi spune public tot ce îți trece prin cap. Iar limitele pe care ar trebui să le iei în considerare nu sunt date doar de legile țării în care te afli, ci și de legea bunului-simţ, pe care ar fi trebui deja să îl ai.

Indiferent ce vezi si ce auzi, mai important este să treci totul prin filtrul tău personal. Nu te strădui din răsputeri să faci pe deșteptul sau să fii sarcastic… mai bine ascultă-ți interlocutorul. Pentru că e mai bine să asculți ca să înțelegi și nu să asculți doar ca să dai replica.